Olimpiadele Kaufland

Kaufland Romania Societate în Comandită
Str. Barbu Văcărescu, Nr.120-144, 020284, Sector 2, Bucureşti

Invitație

Stimate doamne,
Stimați domni,

Avem plăcerea de a vă invita la evenimentul de premiere a instituțiilor de învățământ câștigătoare în cadrul campaniei ”Olimpiadele Kaufland”.

Colegiul National „Barbu Stirbei” Calaraşi 20.000 euro

Evenimentul va avea loc in cadrul şcolii în data de 18.05.2016, începând cu ora 11:00.

Campania Olimpiadele Kaufland, în valoare totală de 2.290.000 euro, a fost inițiată de către Kaufland România şi s-a desfășurat în parteneriat cu Asociația Şcoala de Valori și Ministerului Educaţiei şi Cercetării Stiinţifice, în perioada 15 Septembrie 2015 – 29 februarie 2016.

La eveniment vor participa reprezentanții Kaufland România, Şcoala de Valori şi ai școlilor implicate.

Sumele virate către cele 103 instituţii urmează să fie folosite pentru punere în aplicare a unui plan de investiții, în vedera susţinerii învatamantului românesc.

Kaufland România susţine proiecte sociale şi educaţionale ce au ca principali beneficiari copiii de toate vârstele și programe ce au ca obiectiv facilitarea accesului acestora la educaţie, încurajarea frecventării şcolii, prevenirea abandonului şcolar. În viziunea Kaufland România, a fi o companie responsabilă social înseamnă asumarea unui rol activ de partener, având ca scop dezvoltarea economică, socială şi de mediu a comunităţii în care activăm, susţinând principiul dezvoltării durabile.

Vă mulțumim anticipat pentru confirmarea prezenței dumneavoastră la acest eveniment și vă așteptăm!

www.olimpiadelek.ro
www.kaufland.ro